OrthoSHOC


Teofan Savu afirma ca papistasii au sfinte taine

Posted in Erezii,Video de orthoshoc pe Martie 22, 2010
Tags: , ,

Monumentele monstruoase de la Vulcana Bai si lepadarea de Ortodoxie a lui Daniel Ciobotea

Posted in Uncategorized de orthoshoc pe Decembrie 18, 2009
Tags: , , , ,

vulcana7.jpg  vulcana4.jpg    vulcana61.jpg

 

Complexul inter-religios de la Vulcana-Bai, jud. Dambovita, unde au fost construite, in 1998, o biserica ortodoxa, o sinagoga si o moschee

In anul 1998, intre 20-22 iulie a avut loc, la Durau – in vestitul centru ecumenist infiintat de actualul PreaFericit Daniel – Simpozionul Iudeo-Crestin “spiritualitatea psalmilor si morala sociala a profetilor”. La Simpozion au participat rabini de mare rang si preoti profesori universitari ortodocsi. Evenimentul a fost prezentat pe larg, cu luarile de cuvant ale participantilor, in paginile revistei Teologie si Viata, nr. 5-12, mai-decembrie 1998, publicatie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, condusa pe atunci de IPS Daniel, actualul patriarh. Simpozionul, asadar, reprezeninta un punctul de vedere asumat de autoritatea arhiereasca a (pe atunci) IPS Daniel.

 

Pe scurt, interpretarea profetilor Vechiului Testament a fost facuta in cheie sociala, chiar socialistaProfetii sunt prezentati de preotii profesori si rabinii participanti drept propovaduitori ai “dreptatii sociale”, ai “eticii sociale” si ca aparatori ai demnitatii umane. Adica, propovaduitori ai unei ordini ideologice omenesti utopice, in care “dreptatea si pacea” stapanesc. O oranduire sociala perfecta, lucru pe care Dumnezeu niciodata nu l-a fagaduit omenirii. Nimic mai departe de mesajul proorocilor, care au anuntat venirea Mantuitorului si distrugerea acestei lumi asa cum este ea acum. Profetii au propovaduit Imparatia lui Dumnezeu, care nu este din aceasta lume. Noii teologi afirma insa ca proorocii propovaduiesc o imparatie lumeasca.

Mai grav decat atat este insa faptul ca preotii profesori ortodocsi, prin interpretarea ideologica a profetilor, legitimeaza si asuma interpretarea rabinica a acestora. Care este aceasta? In luarea sa de cuvant din cadrul Simpozionului, rabinul sef al orasului Haifa, Shear Iashuv Cohen, a afirmat, in fata auditoriului ortodox, urmatoarele:

rabino-shear-iashuv-cohen.jpg

Toate popoarele isi vor da mana, iar Ierusalimul, orasul dreptatii si al justitiei, va fi orasul pacii pentru poporul evreu si pentru toate popoarele. Sa ne rugam pentru binele Ierusalimului, caci de binele lui depinde si binele poporului evreu, ca si al tuturor popoarelor lumii, acum si in veci, Amin! (Teologie si Viata, p. 64).

Mai departe, rabinul Rene Samuel Sirat, Vicepresedintele Consiliului Rabinic European, afirma mult mai transant:

rabiichiefjpg.jpg

Noi trebuie sa ne pregatim sa auzim pe Profetul Eliahu, care va anunta venirea lui Mesia al Dreptatii, al Binecuvantarii, al Milei, al Adevarului si al Pacii. (Teologie si Viata, p. 67).

Asadar, profetii sunt folositi pe post de ideologi ai unei noi ordini mondiale, in care Ierusalimul este capitala spirituala a lumii, iar stapanul va fi “Mesia”  rabinilor. Ce este grav in aceasta? Participarea si girul teologilor ortodocsi dat acestei viziuni asupra lumii, viziune care nu este doar hiliasta si promotoare a unui soi de socialism global, ci care Il neaga implicit pe Domnul  si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si care il vesteste pe falsul mesia asteptat de evrei, care nu este, potrivit invataturii ortodoxe, altul decat insusi Antihristul.

Iata, de pilda, talcuirea data profetilor de un preot profesor ortodox participant la Simpozion, autorul articolului “Mesajul etic al profetilor si actualitatea lui”:

“putem afirma ca mesajul etic al profetilor este de mare actualitate si pentru a sublinia acest adevar este suficient sa vorbim numai despre viziunile lor marete, despre ordinea noua sociala care va fi intemeiata pe pace si dreptate... Potrivit prevestirilor profetice, noua societate se va organiza dupa principiile pacii si dreptatii, neamurile vor preface armele in unelte pentru lucrarea pamantului… “(Teologie si Viata, p. 80).

Si mai grava este urmatoarea talcuire, preluata din articolul “Dreptatea sociala in scrierile biblice”:

“Cu toate ca indemnurile si sfaturile profetilor adresate contemporanilor nu au fost intotdeauna ascultate, ei n-au incetat totusi a arata ca intr-un viitor indepartat tot ceea ce ei au propovaduit se va implini intocmai, iar aceasta implinire ei au pus-o in stransa legatura cu venirea lui Mesia. Imparatia mesianica, asa cum o concepeau ei, se caracterizeaza sub aspect social prin pacea si dreptatea asezate la temelia ei.” (Teologie si Viata, p. 88).

Dar a afirma ca profetii au propovaduit despre o imparatie din acest veac este lepadarea viziunii ortodoxe asupra profetiilor si rasturnarea intregii propovaduiri evanghelice! Mesia a venit deja in Persoana lui Iisus Hristos, iar imparatia mesianica este Biserica, si, dupa Judecata, Noul Ierusalim, Imparatia cerurilor. Acesta este adevarul Bisericii Ortodoxe. Orice asteptare a unei impliniri in acest veac si al unei proiectari in aceasta lume a fagaduintelor profetice implica negarea lui Hristos ca Mesia si asteptarea unui altuia.

jews_christians_muslims_for_peace.jpg

Am facut aceasta introducere anamnetica pentru a oferi o cheie de intelegere mesajului pe care PF Daniel l-a transmis ieri unei adunari nu doar ecumeniste, ci pan-religioase care isi propune nimic mai putin decat unitatea spirituala a lumii”. In mesajul scris in obisnuita limba de lemn s-au strecurat insa unele cuvinte cheie care il fac mai “pitoresc”. Unul din ele este “Biserica crestina”. Avand in vedere ca la eveniment au participat ortodocşi şi catolici, pastori penticostali” este evident ca patriarhul s-a referit la totalitatea confesiunilor crestine, numite in acest comunicat “Biserica crestina”. Or, acest lucru, din punctul de vedere al teologiei ortodoxe, este erezie, caci nu exista alta Biserica Una, Soborniceasca si Apostoleasca, iar aceasta nu este in niciun caz o abstracta si fantomatica Biserica Universala, ci singura Biserica Ortodoxa.

Al doilea aspect problematic al comunicatului este scopul anuntat si asumat: unitatea spirituala a lumii, unitate supra-religioasa, o unitate in diversitate, care aduna laolalta toate marile religii. Dar unitate pe ce temei si in vederea a ce? Dupa cum vedem, in vederea unui “viitor mai bun”, a unei ordini sociale in care sa domneasca reconcilierea şi dreptatea, respectul reciproc şi cooperarea pentru binele comun”. Adica, o unitate spirituala pentru asteptarea unei noi ordini mondiale, a utopiei perfecte, instaurate de “Mesia”-Antihrist. Iar bisericile, asa cum am aratat nu odata pe acest site, se fac slujitoare ale ultimei si celei mai ucigase utopii religioase. 

crop.JPG

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat participanţilor la Conferinţa internaţională „Spre o unitate spirituală a lumii – evrei, creştini, musulmani la începutul mileniului III” (Arad, România, 26-27 mai 2009)

Excelenţele Voastre,
Distinşi participanţi,

Deşi lumea contemporană cunoaşte un progres ştiinţific şi tehnologic realizat în salturi uriaşe, ea este marcată, în acelaşi timp, de o profundă criză spirituală. Se înregistrează o tensiune între tradiţie şi modernitate, o pierdere a valorilor umane tradiţionale, o instabilitate a familiei, un conflict între generaţii, precum şi mult individualism în societate. Vremurile de acum cer noi metode de lucru şi în acelaşi timp noi soluţii, pentru rezolvarea diferitelor probleme pe care le pune omului secularismul de astăzi, dominat de spiritul materialismului, în care omul caută mai mult bogăţia materială trecătoare decât bogăţia spirituală a credinţei şi a vieţii veşnice.

Cu toate acestea, din adâncul însingurării şi al înstrăinării sale de semenul său şi de Creator, omul de astăzi caută nădejdea pentru un viitor mai bun.

De aceea, noi, ca păstori ai Bisericii creştine, împreună cu conducătorii celorlalte două mari religii monoteiste, avem datoria să călăuzim popoarele, pe care Dumnezeul Cel Sfânt ni le-a încredinţat să le păstorim, vestind tuturor iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, pacea şi înţelegerea între oameni, pentru ca reconcilierea şi dreptatea, respectul reciproc şi cooperarea pentru binele comun să biruiască asupra relelor din viaţa persoanelor şi a popoarelor

Cu aceste speranţe de mai bine, izvorâte din credinţa lucrătoare prin iubire, salutăm şi felicităm pe toţi participanţii la Conferinţa ‘Spre o unitate spirituală a lumii’ şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne călăuzească astfel încât împreună, în bună înţelegere şi pace, să ne apropiem unii de alţii, deschizând larg porţile iubirii dumnezeieşti către toţi oamenii.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

vulcana3.jpg

 vulcana5.jpg

1998_cerimonia01.jpg